tva

TVA-ul la nivel intracomunitar Si TVA-ul în România

ÎNREGISTRAREA în SCOPURI de TVA în ROMÂNia

Înregistrarea în scopuri de TVA în Romania este obligatorie imediat ce societatea realizează o cifră de afaceri de peste 300.000 RON (aproximativ 65.000 EURO) pe an. Sub această sumă, înregistrarea este opțională.

 

ÎNREGISTRAREA în SCOPURI de TVA la nivel INTRACOMUNITAR

Înregistrarea în scopuri de tva la nivel intracomunitar este obligatorie pentru toate societățile care efectuează o operațiune intracomunitară:

  • fie achiziționarea sau vânzarea unui serviciu de la o altă societate din Uniunea Europeană;
  • fie achiziționarea sau livrarea intracomunitară.

 

PROCEDURI INDEPENDENTE

Înregistrarea în scopuri de tva la nivel intracomunitar și înregistrarea în scopuri de tva în România sunt proceduri independente una de cealaltă.

În acest fel, o societate românească poate fi supusă TVA-ului din România fără a fi supusă TVA-ului la nivel intracomunitar (este cazul, de exemplu, al unei societăți românești care realizează o cifră de afaceri de peste 300.000 RON fără a efectua operațiuni internaționale) sau, dimpotrivă, supusă TVA-ului la nivel intracomunitar fără a fi supusă TVA-ului din România (este cazul, de exemplu, al unei societăți românești care desfășoară operațiuni internaționale fără realizarea unei cifre de afaceri mai mari de 300.000 RON).

O societatea românească care este supusă TVA-ului la nivel intracomunitar fără a fi supusă TVA-ului din Romania se află în situația în care:

  • își vinde produsele și serviciile către alte societăți europene fără taxe, adică fără aplicarea TVA-ului din România
  • își achiziționează produsele și serviciile de la alte societăți europene fără taxe, dar va trebui apoi să plătească TVA-ul din România (cu o cotă de 19%) pentru aceste produse și servicii astfel achiziționate (TVA care altfel nu va fi deductibil, deoarece societatea nu este supus TVA-ului din România).

Atunci când o societate românească este supusă TVA-ului la nivel intracomunitar la început (pentru că desfășoară operațiuni internaționale fără realizarea unei cifre de afaceri mai mari de 300.000 RON) și apoi este supusă doar la regimul național de TVA (pentru că realizează o cifră de afaceri mai mare de 300.000 RON), regulile procedurale fiscale românești o obligă să-și reia procedura de înregistrare în scopuri de TVA la nivel intracomunitar pentru a obține un nou număr de înregistrare de TVA intracomunitar.